Aceasta este o postare pentru noi. In cazul in care Dumnezeu ne va lumina pasii spre plaiuri mai kinder-friendly si ne va apuca dorul de ce-am lasat, vom avea aceasta amintire scrisa.
De o saptamana a venit caldura. Termometrele n-au mai scazut sub 8 grade nici noaptea. Trag linie si conchid ca am avut o iarna happy, cu multa zapada, frig, impins de carut prin troiene, dar cu un parc intreg doar al nostru, unde Filip dormea linistit cate 2 ore, iar eu imi ascultam gandurile.
Topirea zapezii a scos la iveala tot ce ascundeau blocurile gri din cartier. Acum fiecare zi in parc e stresanta, frustranta, obositoare. Filip adoarme cu greu se se trezeste in urlete, urletele femeilor exasperate de copiii lor care au neobrazarea sa se joace. Ieri Filip s-a trezit plangand. O grasunica ofuscata tipa de mama focului la un baietel urcat pe un tobogan. I-am zis sa nu mai tipe. "Ce n-am voie sa tip la copilul meu?" Din pacate, are voie. In Romania poti sa tipi si sa-ti bati copilul. Se numeste "educatie". Din fericire, nu e peste tot la fel. Am citit de curand pe un blog cat de protejati copiii in Canada.
Cu doua zile in urma o alta femeie, un mamut 2x2, alerga o fetita de vreo 4 anisori cu obrajorii imbujorati, tremurand de spaima amenintarilor care ii erau adresate. Imi era atat de mila de ea si m-am simtit atat de neputincioasa ca nu aveam cum sa o ajut. Mai devreme sau mai tarziu tot va fi batuta si NIMIC nu o poate scapa. Filip era la mine in brate, cu fata spre lumea si cu funduletul pe partea de sus a caruciorului. Intr-o mana il tineam pe el, ce cealalta impingeam carutul. As fi vrut sa-i acopar ochisorii sa nu vada, sa-i acopar urechiusele sa nu auda, dar nu aveam nici o mana disponibila si oricum teama se simtea in aer. Energia malefica emanata de mamut apasa greu asupra tuturor celor din jurul ei. Am impins de carut cum am putut de repede ca sa ne indepartam, iar cand am iesit din zona rautatii revarsate, Filip a inceput sa planga. Ne-am dus acasa. Deja era prea mult pentru o zi.
In aceeasi zi tati a venit trist de la birou. Copilul unui coleg fusese palmuit la gradinita de educatoarea nervoasa. Pentru ca niste copii s-au urcat pe catedra si apoi au fugit, femeia s-a enervat si si-a varsat furia pe cine a gasit in cale. Era o EDUCATOARE CARE FACEA EDUCATIE INTR-O INSTITUTIE A STATULUI. (Acest stat care ar trebui sa protejeze copii le taie alocatiile anul acesta).
Ieri, in timp ce ma indepartam de zona de scandal a parcului (adica locul de joaca pentru copii mari) ma suna tati aproape socat. Pe trotuar, langa el, doua femei isi bateau copii. Doua la minut! Putea sa faca ceva? Nu.
Am ajuns amandoi cu un aer greu acasa. E dureros sa vezi cum sunt maltratate aceste daruri minunate de la Dumnezeu si cum nu poti face nimic.
Intamplator sau nu, in ultima saptamana Filip nu mai are stare in carut, vrea in brate, vrea la tzitzi, poate cauta siguranta sau poate ma insel. Tot intamplator, in ultima saptamana Filip scanceste in somn sau se trezeste plangand. Il iau repede in brate si se linisteste. Dar nu mai doarme linistit pe partea lui de pat, cauta sa fie lipit de mine. Sper sa fie totusi intamplator si sa treaca repede faza asta.
Ce vedem acum probabil e doar inceputul. Urmeaza socializarea cu acesti copii agresati (care au toate sansele sa devina si ei la fel de violenti ca parintii lor), gradinita si umilitoarea scoala romaneasca etc
Uffff! Ce ma doare sufletul dupa ce am citit!!! Poate reusiti totusi sa ajungeti acolo unde va doriti; usor nu va fii niciunde, insa ai mult mai multi sorti de izbinda intr-o tara in care orice fiinta, din orice regn ar proveni ea, este respectata si ocrotita. Va tin pumnii, dragii mei!!!
RăspundețiȘtergereAoleu, asa, cu bata? saracii de ei.
RăspundețiȘtergereProblema mea e pe dos: ma oftica mamele astea care lasa copiii sa faca tot ce vor, le doare fix in 14... ei zbiara, se arunca pe jos si apoi isi pun mainile pe fatza, in magazine vb ca la ei acasa si etc etc... de parca am fi toti datori sa le suportam progenitura! uof!
da..ai dreptate...e foarte dureros sa vezi ca desi suntem o tara civilizata copii inca se cresc asa fara rabdare si cu tipete si palme, dar sa nu crezi ca vreo tara este perfecta.
RăspundețiȘtergereNu stiu exact in ce tara vreti sa plecati dar iti spun din propia mea experienta ceva...am stat aproaope 3 ani in Canada, ca nici acolo nu este totul roz sau bleu :) Da exista mai multe legi care protejeaza copilul dar in acelasi timp tot acele legi se pot intoarce impotriva ta ca parinte si sa nu mai spun de faptul ca libertatea aceea a copiilor o sa se bata cap in cap cu educatia religiosa pe care le-o dam. Sunt multe aspecte de care trebuie sa tinem cont iar poate plecareaa in alta tara cu sperante foooarte mari nu e cea mai buna solutie.
Este doar o parere si poate fi argumentata cu multe exemple din scurta perioada cand am locuit acolo...sper sa nu supar pe nimeni
De ce v-ati intors din Canada? V-ati readaptat usor in romania?
RăspundețiȘtergerenoua nu ne-a placut, nu e vorba ca nu ne-am acomodat ca ne gasisem un job destul de ok dupa un an. Si am incercat sa vizitam cat mai multe locuri si sa ne facem viata frumoasa nu cum fac altii de nu isi cumpara nimic, iau lucruri de pe strada si mananca numai prostii ca sa stranga bani, dar am pus in balanta viata noastra acolo si viata din Romania si ne-am intors si e totul ok.
RăspundețiȘtergeresa nu mai spun ca bebe nu a vrut in nici un fel sa se nasca acolo desi noi timp de un an am tot incercat iar cum am ajuns in Romania dupa 2
luni am si primit vestea minunata.
dupa experienta asta acum sfatuiesc pe toti care au de gand sa plece sa se gandeasca de multe ori inainte si sa analizeze toate
aspectele.
de fapt asta e realitatea in Romania! este foarte greu sa cresti un copil in mediul din RO din toate punctele de vedere! in afara faptului ca avem familia si prietenii aproape (conteaza foarte mult!) alte avantaje nu prea sunt...pacat
RăspundețiȘtergeresi noi ne dorim sa plecam...cu putin noroc, poate reusim !