Prima zi in Doha

Doha, 35 de gr. C, 95 de gr F la pranz, 28 de gr C seara la 9

Am simtit ca m-am apropiat de Doha inca din Frankfurt, la escala, cand am vazut afisat numele destinatiei la poarta de imbarcare. De obicei, in aeroport, recunosti un anumit tip de fizionomii ale locului in care mergi. In fata portii pentru Doha era cea mai mare diversitate pe care am vazut-o si nici un arab.

In avion era o atmosfera de O mie si una de nopti. Parca tapetat, cu draperii visinii si muzica de poveste orientala. Stewarzii, din nou, toti diferiti. Unul chiar roman.

La aterizare se vedea marea si mult, mult nisip, ca o plaja mai mare. Apoi, au aparut casutele mici si albe si cativa zgarie-nori. Asistenta de zbor anunta ceva in araba si am inteles ca "musafirii" (ca-n turca) merg la Immigration, iar "quataria" in alta parte. A vorbit dupa aceea si-n engleza si despre asta era vorba.

Am coborat din avion la 6 dimineata, era 30 de Gr C si mirosea a mare.

Am mers destul cu autobuzul pana la aeroport, am vazut niste cladiri frumoase, mici, rotunijite, desprinse parca din cartile de povesti. Erau doar anexele aeroportului. Printre ele erau parcate niste camioane mari cum sunt cele americane. Scria catering pe ele. Sunt cele mai mari masini pentru catering pe care le-am vazut.

In aeroport am vazut primii localnici, ei in alb, ele in negru, cu fete semi sau total acoperite.

Am gasit repede un helper, un filipinez foarte amabil, mi-a cerut biletele de avion ca sa ia numarul bagajelor si mi-a zis ca pot sa astept undeva pe scaun, unde erau si alte femei, sa nu stau acolo langa banda.

Am plecat spre casa. Din masina se vedeau alte si alte cladiri frumoase, orientale, cu fereastre arcuite si zgarie-nori americani. Palmieri, verdeata, doua parcuri (tot pe model american), compound-uri (complexuri de vile) cum vazusem pe google images.

Am ajuns in Bel Air, compoundul in care stam o saptamana pana e gata casuta noastra. Cand am deschis usa nu-mi venea sa cred ce frumos e si ca stam noi aici. E gresie bej toata casa, dar nu e rece, putem merge desculti. Finisajele sunt absolut perfecte, cum nu am vazut in ro. Avem si scari, o bucurie pentru Filip, pentru ca ii place sa urce. Avem o curte privata mica si zona cu piscina si loc de joaca unde n-am ajuns inca.

Folosim apa de la rece, care e destul de calda ca sa faci un dus.

Aragazul e urias si foarte diferit. E electric, totul e electric.

Sunt aparate de aer conditionat in toate camerele, inclusiv in bucatarie.

Tati s-a blocat deja pe afara in curtea din spate, bine ca aveam usa din fata descuiata.

Nu exista caini comunitari, cersetori, iar criminalitatea e zero, deci nu e nevoie sa incuiem usile.

Nu avem cafea in casa, iar la fast-food-ul din zona au doar sucuri naturale. Aici nu se bea cafea asa ca la noi, ci suc. Sanatos, nu? Abia astept sa ajungem la Starbuscks! Am ramas cu pofta din avion si de la escala, unde nu am baut nimic ca sa nu vars pe Filip.

Masinile sunt tot pe model american, mari si cu schimbare automata, bucuria soferitelor!

Si cred ca trebuie sa ne obisnuim cu milele, picioarele si Farenheit.

Nu putem sa descarcam poze pe laptopul asta.