Povestea diversificarii

Pe vremuri, cand mamele aveau cate 9 copii si-i cresteau la tara, iar blenderele si mixerele erau doar in stadiul de proiect in America, diversificarea era un termen necunoscut. Mamele erau ocupate cu gospodaria, iar pruncii sugeau lapte de mama pana cand incepeau singuri sa ceara din bucatele de pe masa familiei, adica pe la 9-12 luni (de aici si credinta populara de a-i da copilului tot ce mananca adultii). In general, toate mamele aveau lapte pentru pruncii lor, iar daca intampla sa nu, sugarii erau alaptati de cate o vecina si astfel apareau fratii de lapte.

Copiii cresteau in curte, purtati prin bratele celor mai mari, obisnuiti cu frigul, intariti de laptele matern si de Sfanta Impartasanie duminicala, nevizitati de pediatrii si de cele mai multe ori nevaccinati.

Apoi a venit industrializarea, iar mamele au fost mutate la oras si trimise la munca. Lipsa mamelor de acasa a facut economia sa infloreasca: mamele plecau sa munceasca de la 2-4 luni, iar copiii ramaneau acasa cu suzete, biberoane, fie cu lapte de mama pompat, fie cu lapte praf, cu chimicale si zahar (si asa au aparut numeroasele cazuri de diabet). Au aparut carti si reviste pentru mame care rezervau ceva timp pentru citit si asa li s-a spus despre diversificare, un concept de bussines stralucit. Au aparut razatoare manuale, blendere, mixere, storcatoare de suc, aburitoare, dar si castronele, lingurite, bavetele, scaune de masa, cereale pasate la cutie, mancarica la borcanele un intreg arsenal pentru niste bebelusi nepregatiti sa manance altceva in afara de lapte matern si pentru mamici nepregatite sa plece de langa pruncii lor dimineata.

Mai mult, trimiterea mamelor la munca a adus cu sine noi nevoi: carutul, apoi scaunul de masina, cresele cu tot mobilierul aferent si in final medicamentele. Copiii stateau mai putin in aer curat si rece si mult in apartamente, asa ca au inceput sa raceasca mai usor, laptele praf nu dadea imunitate ca laptele matern.

Din pacate, viata la bloc, cartile si revistele, au adus si ideea de camera a copilului sau macar de patut si astfel pruncii nu mai erau aproape de mamele lor nici noaptea, iar suptul nocturn a devenit un obicei nesuferit si de inlocuit cu vreun biberon.

In acest context, diversificarea a devenit necesara si normala. Mai intai de la 6 luni, apoi mai devreme, de la 4 si chiar 2 luni. Bebelusii, prea mici sa manance cu manutele bucatele, erau hraniti cu piureuri si suculete cu lingurita, iar cand nu se saturau primeau niste lapte praf satios care sa-i faca sa doarma 3 ore ca la carte. Eu insami am papat piersicute de la 2 luni si am fost surioara de lapte cu un vitel.

Diversificarea este rezultatul industrializarii si mai putin o nevoie fireasca a bebelusilor. Cred ca evolutia naturala este aceea cand copilul cere singur si duce singur la gurita bucatele, cand poate sa le molfaie singur, cat mai tarziu la 6-9 luni, asa cum se intampla in vremea bunicilor si la fel ca in teoria autodiversificarii.