Lilypie Fifth Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

miercuri, 28 noiembrie 2012

Prima scalda a bebelusului

Sau cum e baby shower traditional in Romania

Traditional, prima imbaiere a bebelusului o facea moasa sau nasa in a 3-a zi de viata a pruncului.
Studiile moderne ne confirma ca bebelusii nu au nevoie sa fie spalati dupa nastere, iar crema alba cu care se nasc pe ei este numai buna de lasat acolo.
Acum, cand bebelusii se nasc in maternitati si ajung acasa dupa 3-4 zile, prima baie se poate face si mai tarziu, in a 5-a sau a 6-a zi. Stim ca bebelusii nu sunt murdari si nu au nevoie sa fie curatati (cu exceptia zonei scutecului).

Prima scalda este o baie spirituala, nu una de curatire.
Pe vremuri se facea intr-o copaie noua din lemn de brad. Ar fi frumos sa se mai gaseasca si acum. Noi o vom face intr-o cadita ergonomica de plastic in care vom presara niste muguri verzi de brad pastrati la congelator de asta-vara. Inainte de introducerea pruncului in apa, se batea de cateva ori in copaie, pentru ca viitorul adult sa aiba glas frumos.

In apa de prima scalda vom adauga lapte si miere (sa fie alb la fatasi bun), ulei sfintit, petale de trandafir (sa fie frumos), frunze de busuioc verde (de la supermarket) (sa fie sanatos), o cruciulita de argint (sa fie curat la suflet si credincios), muguri de brad (sa fie puternic), grau (sa fie cinstit), canepa (sa aiba parte de ea), un bob de orez si putina apa rece (sa fie calit si vioi).

In ultimii ani, prima scalda s-a mutat dupa botez. Un documentar difuzat de curand pe TVR si un articol de pe crestin ortodox confirma faptul ca baia initiatica se facea in primele zile de viata ale pruncului. Mie mi se parea ca scad din importanta sfintei taine a botezului ca, dupa ce copilul este scufundat in apa sfintita, eu, ca nasa, sa-i fac si eu o baie spirituala. Cred ca dupa botez este mai benefic sa pastrezi din taina si sa amani urmatoarea imbaiere doua-trei zile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu