Lilypie Fifth Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

vineri, 4 martie 2011

Locuri de joaca in Constanta

Topul nostru

1. Locul de joaca din Tomis Mall (sus la etajul 2)
Nu stiu daca are vreun nume, dar am fost deja acolo de 4 ori.
Avantaje: exista zone de aventura care pun corpul si mintea in miscare, zone de joaca moi si masinute electrice frumoase, 5 la 10 lei. Parintii isi pot insoti copii in orice zona, descaltarea e optionala. Se poate manca oriunde.
Dezavantaje: Pretul intrarii in zonele de joaca este usor neclar, la o intrare scrie 4 lei, la cealalta 6 lei, noi am platit o data 5 lei, a doua oara 7 lei si a treia oara 6 lei. Important e ca e sub 10 lei si poti sta nelimitat. Cam cald.

2. Jump (vis-avis de Kaufland, langa sediul Cuget Liber)
Un loc de joaca frumos, cu tot soiul de jucarii, tempetaratura ok, muzica vesela, personal dragut. Aici mi-as sarbatori eu ziua de nastere. Imi place zona cu mese si scaune pentru parinti, care daca vor, pot intra cu copiii, dar pot petrece linistiti afara. Accesibil cu carutul.
Avantaje: poti sa dai gustarea copilului oriunde, jucariile, zona de masute, carti si jocuri de masa. Mi-a placut baia pentru copii, cu chiuvetele mici si joase.
Dezavantaj pretul, 10 lei ora sau 35 de lei toata ziua.
Ne-am jucat in acest loc de 3 ori si planuim sa mai mergem.


3. Zizou (in Tomis 3, intre Mega Image si Posta)
Un loc simplu, dar frumos. Mi-a placut sala cu masute si scaunele mici pentru petreceri, exista si una separata pentru parinti. Pretul ok, 7 lei ora.
Dezavantaje: este la et 2 si nu exista lift, deci mai greu de ajuns cu carutul. Gustarea sau sucul se iau doar in sala de mese, ceea ce presupune intreruperea jocului. M-a socat ca organizeaza petreceri pentru copii si interzic parintilor sa aduca sucuri, ca sa cumpere de la ei prigat sau fanta. Eu nu i-as da unui copil de 2 ani astfel de sucuri si nici nu i-as sarbatori ziua de nastere cu apa plata si lamaie.

4. Locul de joaca din City Mall
Gymboland - un loc de joaca pentru copii mari (3-10 ani), unde sunt primiti totusi si cei mai mici, dar cu cate un parinte de manuta.
Dezavantaje: usor nepotrivit pentru copii de 1 an jumate, spatiu redus, pret mare, 20 de lei toata ziua, zona galagioasa.
Pe langa Gymboland, exista multe masinute electrice, cam scume, in jur de 5 lei fisa daca imi amintesc corect. si un loc minuscul de joaca in Diverta, cam cat sa tina copilul interesat vreo 10 min.
Dupa ce am observat zona de joaca, am ales sa cautam alte locuri si le-am gasit pe cele de pe primele locuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu