Povestea nasterii

In curand sarbatorim 6 luni, scriu povestea la sfarsit de ianuarie.

Joi seara m-am culcat mai devreme decat de obicei, cu gandul ca trebuie sa ma odihnesc. Un gand imi spunea ca urmatoarea noapte va fi una plina.

Vineri dimineata (31 iulie), ca niciodata in ultimele luni de sarcina, n-aveam chef de plimbare. Simteam nevoia sa ma odihnesc, sa ma pregatesc pentru un efort. Parca imi trecea un gand, dar mi se parea prea frumos sa-l iau in serios. Asteptam de atata timp sa nasc, eu eram gata din ziua in care am facut testul, pe 23 noiembrie. Cand am aflat ca unii copii se nasc in sapt 37 si sunt considerati la termen, mi-am pus toate sperantele intr-o nastere inainte de termen. Si iata-ma la 11 zile dupa termen, asteptand ca bebelusul sa hotarasca ziua care va fi a lui pentru toata viata. Deci, nu speram ca o sa nasc, dar am ramas aproape de perna.

Pe la pranz incep sa simt niste usoare si scurte dureri de burtica. Abia perceptibile. Eram in canapeaua comoda de burete, ma uitam la televizor, leneveam. Iau un cartonas verde si incep sa-mi notez orele si minutele la care simt acele tentative de dureri: 12.33 13.37 14.39. Cred ca intre timp am adormit pentru ca apare o pauza pe cartonas. Pe la 4 pm concentrez iar toate simturile si mai notez ceva: 16.23 16.44 17 17.17 17.39 17.52 18.15 18.28 18.46 18.52.
Candva in intervalul il anunt si pe viitorul fericit tatic despe banuielile mele, dar ii spun sa nu-si faca iluzii, pentru ca nu ma doare. Sunt mai mult niste false dureri.

Si continui sa notez: 19.06 19.12 19.26 19.32 19.54 19.59 20.05 20.15 20.21
Preventiv, fac un dus ca sa fiu pregatita.

Notarile mele incep sa arate regulate, de parca ar fi contractii. Stiu ca cele false trec cu no-spa, asa ca iau unul forte (doar asa aveam in casa si n-am mai luat altul in sarcina). Viitorul fericit tatic imi aduce ceva de papa - salata de vinete si pepene - in caz ca nasc, sa am putere. Nu-mi fac speranta, ma gandesc ca abia acum ma apuca si pe mine contractiile false de care se plang atatea gravide.

Si continuam notarea, de data asta scrisul lui: 21 21.07 21.22 21.36 21.47 22.03
Ne hotaram sa mergem la spital pentru un control. O sun pe doctorita, nu raspunde. Ii dau un mesaj ca sa stie ca plec spre spital. Imi spusese cu o zi inainte ca in weekend pleaca la Campina si ca daca ma apuca nasterea cat e ea plecata sa o anunt si fie va veni ea, fie va anunta medicul de garda ca-s pacienta ei.

Am mai fi stat sa asteptam, dar masina era stricata si n-aveam de gand sa iau taxi. Asa ca trebuie sa prindem un tramvai de dus si eventual si unul de intors.
Hotaram sa plecam imediat dupa o contractie ca sa avem la dispozitie 15 min sa ajungem si sa urcam in tramvai. Incepeam sa simt mai bine contractiile, poate era doar o constientizare a nasterii insotita de emotiile de rigoare.

Luam geanta special adusa de la Istanbul pentru maternitate si pregatita din iunie, mingea de travaliu, pompa pentru umflarea mingii, impartim banii si delegam sarcini, V urma sa ii dea doctoritei, eu la moase si la asistente.

Dupa contractia de la 22.18 iesim din casa. Iesim din scara, intuneric si cald, se auzeau voci vesele dinspre masa cu banci din fata blocului. Vine barza? intreaba un glas de femeie. L-am lasat pe V sa gaseasca un raspuns. Chiar nu stiam daca vine barza si in plus, nu vroiam sa-mi fac iluzii.

In drum spre statie incepe ploaia. Sa ma intorc sa iau umbrela? Gandul de a ramane singura cu bagajele pe un trotuar intunecat seara la 10 si indurand o contractie m-a facut sa nu-mi doresc umbrela. Ajungem in statia de tramvai, vad o banca sub un acoperis, ma strecor (vorba vine, aveam 80 kg) printre niste adolescenti si ma asez. Dupa vreo 5 min vine tramvaiul. Am tim fix sa urc si sa ma asez pe un scaun ca incepe contractia. Nu era grea, dar incepeam sa contientizez din ce in mai bine.

Ii sunam pe M&B, viitori nasi ai lui Filip, care urmau sa se roage in timpul nasterii pentru noi. Ii anuntam din timp ca sa nu se culce.

Ajungem la camera de garda, spitalul CF2. O infiermiera/asistenta imi spune sa ma schimb in camasa&papuci si imi face foaia de internare. Dar eu nu sunt sigura ca nasc! Se poate sa ma consulte un medic inainte? "Pai cate saptamani ai?" 41 si 5 zile "Aaa, si cat vrei sa mai stai?" Ma gandesc ca ma internez si daca nu sunt in travaliu plec oricum. Ma pune sa semnez niste hartii, nu-mi da prea mult timp sa le citesc, iar eu la cat de emotionata sunt nici nu retin ce scrie. Hainele cu care am venit i le dau lui V sa le duca acasa, iar pe mine ma conduce o infiermiera la et 1, direct in sala de travaliu. Merg ca elefantica pe culoar, o femeie de serviciu ma atentioneaza sa merg pe margine (dadea cu mopul), ma gandeam ce mi-ar placea sa mi se rupa apa atunci.

Iata-ma singura in salita de travaliu. Sunt 3 paturi goale, mi-l aleg pe cel de la geam. N-am chef sa stau intinsa asa ca ma familiarizez cu locul. Apar doua asistente tinere dragute si zambitoare: Florentina, blonduta, la vreo 25 de ani si Ileana, roscata, la vreo 35 de ani. Ele erau moasele. Imi iau alte date, ma intreaba daca vreau celule stem sau anestezie. Eu le spun ca nu-s sigura daca nasc. Imi spun ca o sa ma vada dr Fathi care e de garda.

Peste cateva minute ma cheama la consult in cabinetul care este fata-n fata cu sala de travaliu. Dilatatie 2. Ma intreaba de contractii. Nu-s sigura. "Vom vedea la monitorizare daca sunt sau nu". Inapoi la sala de travaliu astept conectarea la miraculosul aparat care imi va da raspunsul daca nasc sau ma intorc acasa, ca eu de inducere nu vreau sa aud.

Ma plimb prin salita si astept. Mai dau un sms, hai si un telefon. Pe la 23 apare o alta graviduta cu contractii dureroase. O aduc in patul de langa al meu si urmeaza sa o monitorizeze pe ea prima. Moasele se agita in jurul ei, se pare ca va naste destul de repede. Dupa putin timp apare si dr ei, dna Delia Marinca. Sta cu ea in salon, o monitrizeaza, are contractii maxime. O vad ca se strange in timpul contractiilor (cam 45 decunde), dar apoi cate 5 minute intre ele ne povesteste viata ei din Spania, e vesela si are chef de vorba. Ma uit la ea, ma gandesc ca ar fi foarte frumos sa nasc si eu, dar inca nu mi-a confirmat nimeni ca ceea ce simt eu sunt contractii.

Incep sa ma plimb pe hol, la capatul lui ma asteapta V, emotionat si fericit si ingrijorat. Mai nou are companie, sotul colegei mele din sala de travaliu si fetita lor mai mare.

Ma intorc la patul meu, e mai interesant aici, Dalina mai are putin si naste. Dr ei sta langa ea si o ghideaza cum sa stea in timpul contractiilor. O moasa ii face o injectie sub burta si "dupa urmatoarea contractie mergem in sala de nasteri". Pleaca Dalina cu dr si ambele moase, la nici 5 min o aud strigand "iese", apoi aud planset de bebelus. Doamne, ce frumos, ce mi-ar placea si mie sa nasc!

Sunt din nou singura in sala de travaliu. E aproape 1 noaptea si nu m-au monitorizat inca. Dar incep sa simt mai clar contractiile, ca pe niste dureri menstruale care tin 30-40 de secunde. Ma plimb pe hol si merg la V, stau mai mult cu el, pt ca il sala ma plictisesc, vorbesc la telefon, o anunt si pe prietena Buzi ca sunt la maternitate. Am trezit-o din somn si abia dupa vreo ora m-a sunat inapoi sa ma intrebe daca nasc sau a visat. Se roaga si ea pentru mine, imi citeste Acatistul Sfantului Nectarie. M&B ma suna si imi dau mesaje. Se roaga si ei pentru mine. Eu sunt atat de relaxata, incat nu prea imi sta gandul la rugaciune.

La 1 noaptea sunt chemata din nou la control. De data asta e dr Marinca. Dilatatie 4-5. Yupiii! "Chemam anestezistul sa-ti faca epidurala?" Dar, eu nu am dureri mari. O sa-mi fie mai rau mai tarziu? Nu m-au lamurit, asa ca am refuzat anestezia.

Continui plimbarile catre V si inapoi. Usile saloanelor sunt deschise si vad mamici si bebelusi. Doamne, ce frumos!

O vad si pe Dalina intr-un salon. Isi alapteaza deja bebelusa. Intru la ea, arata foarte bine, iar fetita e mica si dragalasa

In sfarsit ma cheama moasele la monitorizare. Imi confirma ca am contractii si ca nasc in noaptea asta. Imi vine sa strig de bucurie. Dar chiar atat de repede? Eu ma simt destul de bine!

V ma bate la cap sa dau atentiile moaselor. Eu tot aman. Ma gandesc ca pana nasc eu se schimba tura si raman fara atentii pentru urmatoarele moase. Asa ca nu scot plicul din bagaj pentru nimeni.

Ma plimb in continuare pe holuri, stau cu V la cap de coridor si ne bucuram de travaliu. Contractiile incep sa fie mai serioase, dar stau in picioare, respir profund si rar si trec. V incearca sa-mi faca masaj cum a invatat la cursurile Lamaze, dar eu n-am nici un chef de masaj si il indepartez. Ma descurc foarte bine singura.

Ora 3.08 - alt control cu dr Marinca. Dilatatia 6. Suna din ce in ce mai bine! Le zambesc fericita doctoritei si celor doua moase. Ma intorc sa-i dau minunata veste lui V.

Din nou monitorizare la aparat. Ii aud inimioare lui bebe si simt ca ma incalzesc de fericire. Moasele imi spun ca am contractii maxime, adica 100. Adevarul e ca par mai dureroase la orizontala. Dar nu atat cat sa ma plang sau sa ma chircesc. Le spun moaselor ca as vrea sa ma plimb, penru ca ma simt mai bine si am contractii mai des. Imi confirma si aparatul ca la orizontala mi se raresc contractiile, as aca primesc din nou unde verde sa plec catre V.

Telefoane, sms-uri, incurajari si urari.

3.35 - dilatatie 7. Ies din cabinet si vad ca o asistenta ridica telefonul. Imi dau seama ca o va anunta pe doctorita mea.

la 3.50 a venit dr mea, Florina Mihalache. Imi rupe apa fara sa ma anunte (o tehnica barbara cu care nu sunt de acord) si o aud ca se mira cat de curata e. Le zice asistentelor sa-mi puna perfuzie. Oxiton. O, nu, asta nu vreau. Ii spun doctoritei ca nu vreau, ea imi spune ca ea hotaraste. Incep sa ma simt rau. Parca as avea o contractie permanenta. Sunt ametita. Merg in sala de travaliu cu moasele, imping, mi-e rau, as vrea sa ma odihnesc, dar nu se mai poate. Am impresia ca dureaza o vesnicie.

La 4.07 plec cu moasele spre sala de nasteri. Nu-mi dau seama de grandoarea momentului, sunt ametita, dar ma bucur ca am scapat de impingerile alea in gol.

"Copiii!" striga o moasa. Aud ca prin vis. A doua zi mi-am dat seama ca asa este chemat personalul neonato in apropierea nasterii.

In sala de nasteri e racoare, eu sunt transpirata, ma gandesc sa nu racesc, sa nu-i dau raceala copilului. Ma urc pe masa de nasteri. E acoperita cu folie de plastic si e rece. Langa mine e un geam deschis si vine frig. Dr mea se acopera cu folie de plastic. Arata ciudat.

"Si, acum, impingeti!" Deja, nasc, chiar nasc? Nu-mi vine sa cred! Abia astept sa nasc. O sa imping. "Nu e bine, doamna, trageti aer in piept si impingeti lung." Opa, cine m-o fi pus sa refuz epidurala? "Si acum lung, lung, lung!" Auuuu! "Nu tipati, doamna, tineti aerul in piept si impingeti!"O sa imping cum vreti voi! Doamne, scapa-ma de cezariana! Doamne ajuta sa imping copilul afara! "Si acum, doamna, faceti caca!" Ce sa fac? Imi amintesc ca am citit pe desprecopii ca unele femei confunda functiile, deci imping in continuare cum cred eu. "Foarte, bine!" (A doua zi mi-am amintit indemnurile doctoritei si ma gandeam ce intelegea sotul de la capatul holului). - Pauza intre contractii cam 5 min. Moasa ma ciupeste usor de burta ca sa grabeasca urmatoarea contractie. Incepe iar. - "Ileana, ma ajuti?" si moasa sare pe burta mea. Ce mai conteaza? "Lung, lung, lung! Maicuta Domnului, Sfinte Nectarie, Sfinte Parinte Arsenie, ajuta-ma sa scot copilul, sa nu ajung la cezariana! Ma uit la burta mea imensa si ma gandesc ca toate femeile astea din sala sunt naive daca ele cred ca o sa treaca ditamai copilul. Dar imping, imping cu toata forta ca sa nu ajung la cezariana. - Iar pauza 5 min. Deschis ochii si vad o ploaie de stelute. Au venit ingerii sa ne ajute! Sau mi-am stricat ochii. - "Si, acum lung, lung, lung!" Simt ca nu mai pot! Imping, ma doare, ma arde! NU MAI POT! Deodata simt doua picioruse de copil care se scurg afara. Burta s-a coborat. Vad in mana doctoritei este un copilas alb, curat, incredibil de curat, curge apa limpede de pe el, de parca l-ar fi scos dintr-o baita. Il tine de picioare, cu capul in jos. Ce om, de ce il tine asa pe bietul copil?
Filip a venit pe lume cu manutele stranse in dreptul pieptului, iar in primele zile acasa le tinea asa cand sugea.

E 1 august, ora 4.25.

Am stiut din prima clipa ca bebelusul meu e bine. Din momentul in care l-am vazut, grijile si durerile mele au disparut. L-au pus pe masa de langa mine si-l rasuceau pe toate partile. Filip plangea cu toata puterea. Moasa Florentina m-a intrebat unde e aparatul foto. S-a dus sa-l ia din sala de travaliu si a inceput sa-i faca poze. L-au infasat si mi l-au adus sa-l pup. Apoi, l-au dus la nou-nascuti si acolo l-a vazut tati. Bietul tati, numai el stie ce a auzit acolo la cap de coridor de spital.

Pe la 5 am coborat de pe masa de nasteri, m-am asezat intr-un scaun si am fost dusa intr-o rezerva de doua paturi (R9). Tati a aparut imediat. Era atat de emotionat! S-a grabit sa imparta atentiile pe la toata lumea. O moasa i-a zis sa se duca sa-mi ia mancare. Ce? De unde? A plecat buimac sa caute mancare la 5 dimineata, nu stia in ce directie s-o apuce, ce sa cumpere, dar era hotarat sa gaseasca. S-a intors cu ayran, era singurul fel de iaurt pe care l-a gasit. Ca tot am venit cu geanta din Istanbul la maternitate.

O asistenta mi-a zis sa mananc si sa ma odihnesc si apoi imi vor aduce copilul. Dar cum sa ai somn cand stii ca ai un sufletel la capatul holului?

Am inceput sa sun proaspetii bunici, prietene, sa dau sms-uri. Pentru mine era prima zi a unui nou an. De fapt, a unei noi vieti. Am primit cele mai frumoase urari. Eram vesela din nou, fericita ca am reusit sa nasc natural.

La 8.45 mi l-au adus pe Filip la alaptat. Era flamand, plangea, iar doamna aceea imi tot punea intrebari ca sa se asigure ca n-a gresit mamica. Eu vorbeam deja cu el, nu stiu ce i-am raspuns asistentei. L-a pus la pieptul meu si pana sa apuc sa fac vreo miscare, el deja sugea.

Abia pe la ora 10 mi l-au lasat de tot in salon, abia atunci am adormit si eu. Am dormit amandoi!