Lilypie Fifth Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

marți, 3 august 2010

La un an

Ce-ți doresc eu ție, dulce copile?
Să fii om bun, bun ca pâinea, să ai sufletul curat și credința tare, să fii iubitor și darnic, să dăruiești mai mult ca noi, să faci bine oriunde te vei duce!

Tăvița? N-am pregatit. Mai intai pentru ca nu este un ritual crestin, iar ci unul asociat. Nu vrem sa-i programam noi copilului viitorul. Ghiceala nu e prezicere, este programare. Iar ceea ce i-am predestina noi, oamenii, ar putea sa nu fie ce e mai bun pentru el, copilul curat.

Apoi, ce sa-i pun pe tavita? O icoana, biblia, sigur le-as pune. Dar altceva?

Bani? Nu. "Cautati Imparatia cerurilor si toate ale Lui vi se vor adauga voua!" ne-a transmis Iisus. Iar cei mai buni oameni pe care-i cunosc nu au bani, in schimb au multi oameni pe care nu mi i-as dori aproape.
Chei de masina? Nu. N-as vrea ca acest suflet curat sa pretuiasca obiectele mai mult decat ceea ce sunt. Masina este doar un mijloc de transport, cel mai periculos de altfel.
Telefon? Nu. Doar un obiect, un mijloc de comunicatie, periculos si el daca este mobil.
Obiecte de cochetarie? As prefera sa-si infrumuseteze sufletul cu fapte bune.

Si lista poate continua, dar nu stiu ce as putea sa-i pun pe tava ca sa pot programa sufletul bun si darnic pe care imi doresc sa-l aiba.

Un comentariu:

  1. Eu stiu ca se pun pe tavita obiecte asociate meseriilor: foarfeca sau papiota pentru un viitor croitor, stilou sau pix pentru scriitor, desi mai degraba as zice un mouse in vremurile noastre :)
    La fel am citit si eu, ca alesul de pe tavita e mai degraba o traditie sau un obicei pagan, nu are legatura cu religia...acelasi lucru si despre luatul motului.

    RăspundețiȘtergere